De unde ar putea proveni credința budiștilor în reîncarnare? Este aceasta o opțiune logică având în vedere învățătura lor de credință? De ce creștinii nu acceptă reîncarnarea?

Concepția budistă o voi prezenta pe baza cărților scrise de Dalai Lama și apărute în occident, nefiind expertă în domeniu. Din ce am citit în aceste cărți, există un fond comun, dar și diferențe specifice între diferite școli budiste. Nu sunt în măsură să prezint foarte în amănunt budismul, dar mă rezum la scrierile lui Dalai Lama, pe care îl consider reprezentativ.

Ce este permanent la budiști?

Liderul spiritual budist Dalai Lama spune că oamenii se înșală crezând că lucrurile, fenomenele, obiectele etc. rămân la fel. E una din credințele profund înrădăcinate pe care budismul o combate: aceea că lucrurile rămân la fel de-a lungul timpului.

Conform învățăturilor budiste, dacă nu ar exista o permanentă schimbare, de fapt nu ar avea loc nici o schimbare în jurul nostru. În consecință nimic nu s-ar dezintegra dacă i-ar veni sfârșitul și mai mult, ar continua să existe. „Dacă ceva nu s-ar schimba moment de moment, nu ar înceta să existe” [1] (Dalai Lama, p. 75). Dacă o floare nu s-ar schimba, ea nu s-ar ofili, nu s-ar usca și nu ar muri niciodată.

Această schimbare continuă nu implică o dezintegrare dintr-un moment în altul. Adică lucrurile nu sunt produse mai întâi de o cauză care le face să apară și mai târziu ele sunt făcute să se dezintegreze prin întâlnirea cu o altă cauză care le produce distrugerea. „Cauza apariției lor este ea însăși cauza distrugerii lor. Ele apar posedând deja caracterul de lucruri perisabile (sau nepermanente). Aceasta înseamnă că, moment de moment, cauza apariției lor se schimbă în cauza distrugerii lor” [1] (Dalai Lama, p. 75) .

De ce așa? Pentru că însăși cauza apariției obiectelor este într-o continuă schimbare. Cauza ce a dus la apariția lucrurilor, fenomenelor nu mai este aceeași, se schimbă în fiecare moment, în consecință nici lucrurile, fenomenele rezultate nu rămân la fel.

Practic, în concepția budistă, permanentă și de netăgăduit este doar schimbarea, care este continuă, atâta timp cât suntem în legea cauză-efect (legea karmică).

Totul există prin dependența de alte cauze

O învățătură de bază în budism este dependența cauzală sau viziunea genezei condiționate. Conform învățăturii lui Buddha fenomenele, lucrurile „trebuie să depindă de alte lucruri(n.mea sau alte fenomene) pentru a lua ființă; ele trebuie să depindă de condiții. Numai entitățile autonome nu ar depinde de condiții”[1]( Dalai Lama, p. 81). Dacă entitățile ar fi autonome și nu ar depinde de condiții ar trebui să fie permanente, fixe. Ceea ce observăm în jur, căci toate sunt în continuă schimbare.

Pentru budiști nimeni și nimic nu există fără o cauză a existenței.

Cum există lucrurile?

Din moment ce lucrurile sunt într-o permanentă schimbare, deși eu am impresia că floarea din prezent este aceeași cu floarea de acum 2 secunde sau cu floarea de peste 2 secunde, ea nu este aceeasi. Ea s-a schimbat permanent și tinde încet-încet spre ofilire. Pentru că eu nu percep schimbarea acesteia, eu percep floarea după cum mi se pare că ar fi. Și pentru că lucrurile nu sunt așa cum par a fi, budismul spune că ele nu există cu adevărat.

În plus, pentru că fenomenele, lucrurile sunt și au fost dependente prin natura lor de alte condiții, ele sunt lipsite sau „goale” de existență independentă. Dacă nu ar fi „goale” de existența independentă nu ar putea să apară. De ce nu ar putea să apară? Pentru ca o floare să apară e nevoie mai întâi să iasă din sămânță, apariția florii este un proces. Dacă sămânța nu există, dacă floarea care a făcut sămânța nu a existat, nici floarea care va apărea din sămânță nu va exista, deci floarea nu există independent. Sigur, vorbim de niște procese care se întâmplă încetul cu încetul, nu dintr-o dată.

Practic pentru a apărea floarea, trebuie să existe sămânța și înaintea ei floarea care a generat sămânța și care a fost în continuă schimbare până când a generat sămânța și a murit. Floarea care va apărea depinde de existența florii de dinaintea ei, deci existența acestei flori depinde de niște condiții.

În concepția budistă, fenomenele și lucrurile trebuie să depindă de condiții pentru a apărea. Ca un lucru să apară trebuie ca altceva să fie într-o continuă schimbare mai înainte de apariția acestui lucru, cauzând apariția acestui lucru care la rândul lui va cauza altceva, pentru că e într-o continuă schimbare.

Ce este vacuitatea pentru budiști?

Din moment ce toate lucrurile depind de niște cauze pentru a exista, ele nu au existență independentă. Deci ele nu există pur și simplu. După cum spuneam mai sus, budiștii le consideră goale de existența independentă. Ele există, dar datorită unor cauze anterioare. Când lucrurile sunt goale de existență prin ele însele budiștii numesc aceasta vacuitate.

Filozofii budiști au ajuns la aceste concluzii după examinarea naturii ultime a realității. „Vidul este natura ultimă a realității în sensul că imputăm acesteia din urmă nimic altceva decât absența naturii inerente sau a proiecției reificate. Și mintea este lipsită de o asemenea existență reificată, iar acest aspect al minții este cunoscut ca vidul minții”[2](Dalai Lama, p. 47).

Deoarece obiectele nu există prin ele însele, ci depind de cauze, iar aceste cauze se schimbă, deci și caracteristicile obiectelor se schimbă permanent, budiștii spun că obiectele există la nivel convențional. Ele îndeplinesc o funcție, sunt descrise ca având anumite caracteristici și le putem atribui un nume. Dar acestea nu au caracteristici autodefinitorii și autoevidente, care să rămână permenent neschimbate. Ele există numai prin puterea condițiilor diferite de ele însele. Ele au apărut ca urmare a jocului cauzelor și efectelor.

„În afară de acestea, lucrurile nu se întâmplă sau nu apar fără cauză, și nici nu se întâmplă sau apar datorită unei cauze eterne care este complet diferită de ele” (n.m., sublinierea îmi aparține)[1](Dalai Lama, p. 86).

Cum s-ar putea explica reîncarnarea din perspectivă budistă?

Cum cred eu că se poate explica reîncarnarea din perspectiva budistă? Reamintesc premisele fundamentale ale învățăturii budiste: toate sunt într-o permanentă schimbare și nici un lucru nu există fără ca ceva să îl fi cauzat. Această cauză nu este eternă și complet diferită de acel lucru. În consecință, în permanență totul se transformă.

Oare ce altceva este reîncarnarea decât o continuă transformare, rezultat al unei cauze(karma)? Când aceste cauze încetează, și reîncarnarea încetează. Având în vedere că nu există o cauză eternă, complet independentă de lucruri, atunci orice lucru se poate transforma în orice.

Eu sunt asemănătoare unei furnicuțe

Astfel, un om se poate transforma într-un animal, într-un om, într-o ființă a iadului sau în ființe ale peșterilor. Toți aceștia pot ajunge printr-un șir de transformări să fie din nou oameni. Practic, dacă eu mănânc carne, animalul pe care îl mănânc a fost la un moment dat om. Este chiar posibil ca la un moment dat el să fi fost unul din părinții mei, iar eu să îmi mănânc părinții. La rândul meu, după moartea mea fizică umană, este posibil să mă reîncarnez într-o simpatică găinușă și să fiu mâncată de altcineva.

De ce este posibil asta? Pentru că eu ca om nu sunt complet diferită de un animal din perspectiva budistă. Suntem foarte asemănători și în consecință ne putem transforma unii în alții, putem fi cauze unii altora. Nu se întâmplă transformarea în timpul vieții, pentru că schimbările au loc încetul cu încetul. Și cum nu vedem transformarea în timpul vieții, înseamnă că ea se finalizează la moartea noastră. Dar încă din timpul vieții de om eu, prin acțiunile mele, conduc această transformare spre altceva.

Dilemă personală: ce voi fi la reîncarnarea mea?

Dalai Lama spune că nu se știe foarte clar cum voi fi la reîncarnare în funcție de faptele mele. De exemplu, nu se poate spune că dacă am făcut o crimă o să mă reîncarnez într-un liliac. Nu se știe ce va fi cu mine. În plus, unele consecințe negative se mai șterg prin părerea de rău, mai ales prin cea de dinaintea morții. Așa că nimeni nu poate să prevadă în ce mă voi reîncarna. Există unii trăitori budiști care afirmă că știu în ce se vor reîncarna, ceea ce e posibil, dar nu poate fi verificat.

Așa că mă gândesc că din moment ce nu există un creator care face regulile, practic singura care fac regulile sunt eu. Eu îmi sunt propriul creator, la fel cum și un păianjen își este creator sieși și va decide dacă va rămâne păianjen sau se va transforma în altceva, cum ar fi într-un om. Deduc de aici că și păianjenii gândesc și au aceleași capacități cel puțin cognitive ca și oamenii. Altfel ce fapte bune sau rele ar putea să facă un păianjen pentru a se transforma într-un om sau într-o altă vietate?

Sau poate că oamenii își hotărăsc următoarele reîncarnări succesive când sunt oameni și apoi doar suportă consecințele deciziilor de când sunt oameni? Dacă nu oamenii hotărăsc, cine hotărăște din moment ce nu există un creator? Cine sau ce a hotărât că e bine să fii om și nu animal, că virtuțile sunt bune, iar nonvirtuțile sunt rele? Cine sau ce a decis efectele karmice? M-aș bucura ca un bun cunoscător al budismului să mă lămurească în aceste dileme.

Concluzia mea: este reîncarnarea o opțiune logică pentru budiști? De ce creștinii nu o acceptă?

Pornind de la premisele budiste reîncarnarea este singura opțiune pe care budiștii o au pentru a explica existența lumii. Lucrurile nu au cum să se întâmple altfel, din moment ce în permanență ne transformăm și suntem la fel de asemănători ca și albinuțele sau bondarii. Practic budiștii sunt constrânși să interpreteze apariția lumii doar folosind reîncarnarea.

De ce nu acceptă creștinii reîncarnarea? Pentru că ei neagă unele premise budiste. De exemplu, ei consideră că există o cauză eternă, complet diferită de lucruri și aceea este un Creator.

Dalai Lama a spus explicit în cărțile sale că budismul neagă existența unui creator, iar vacuitatea nu are sens dacă acest creator există. Ea are sens în absența unui creator: „creștinilor care au ajuns să fie interesați de perspectiva vacuității le răspund cât se poate de deschis că aceasta este în mod specific budistă și nu are prea mare legătură cu doctrina creștină. De ce? Sondarea vacuității necesită o analiză profundă a genezei condiționate, iar dacă implicațiile sale sunt înțelese devine dificil de acceptat drept creator al lumii un Dumnezeu unic, etern, imuabil. Dacă cineva ar încerca să dețină credința în creștinism și în budism, atunci ar putea să susțină existența unui Dumnezeu Creator și, în același timp, nonexistența unui Dumnezeu Creator. Acest lucru este imposibil”[3](Dalai Lama, p. 25).

Reîncarnarea ar putea fi posibilă și în creștinism, dacă acel creator ar prevedea-o, dar premisele creștine conțin, după cum spuneam, deosebiri care ne duc în cu totul altă direcție față de budism. În primul rând premisele creștine ne duc către un Creator.

Bibliografie

  • [1] Dalai Lama – Mintea liniștită și senină, Ed. Herald, București, 2017
  • [2] Dalai Lama, Herbert Benson, Robert A. F. Thurman, Howard E. Garder, Daniel Goleman – MinteȘtiință: Un dialog între Orient și Occident, Ed. Humanitas, București, 2017
  • [3] Dalai Lama împreună cu dr. Jeffrey Hopkins – Calea spre iluminare, Ed. Curtea Veche, București, 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *