Știu că termenul de „eretic” este șocant. Când omul contemporan aude de termenul de eretic i se ridică părul în cap, îi crește tensiunea și acuză din start Biserica de intoleranță. Pe undeva are dreptate, cu unii eretici Biserica a fost foarte intolerantă. Cu alții nu, dar a fost fermă în a nu accepta învățăturile acestora. Îl rog totuși pe omul contemporan să aibă răbdare un picuț să înțeleagă perspectiva Bisericii. Apoi poate să decidă cum dorește să se poziționeze față de ea. Să dea și Bisericii dreptul la replică în această privință. Articolul de față este unul introductiv. Voi face demonstrațiile afirmațiilor mele cu exemple în articole ulterioare.
Reamintesc, Biserica s-a angajat foarte serios să păstreze învățăturile primite de la Hristos prin apostoli și cei care i-au urmat. Rolul acestor învățături și practici era de a-l ajuta pe om să se vindece și odată vindecat să îi mențină sănătatea.
Rolul Bisericii
Învățăturile greșite au apărut în trecut în sânul Bisericii și adepții lor se considerau membi ai Bisericii. Rolul Bisericii era să verifice dacă într-adevăr acele învățături corespundeau cu cele primite de la apostoli. Practic Biserica avea datoria să se asigure că „medicii” ei folosesc protocoale și practici acreditate pentru ca oamenii să se vindece. În prezent, Biserica are aceeași datorie față de adepții ei.
Este o practică normală de verificare pentru o instituție care și-a asumat că este spital. În zilele noastre, dacă la o rețea de cabinete medicale un medic ar trata după ureche și nu ar merge după protocoalele agreate, scăzând calitatea tratamentului pe care îl aplică bolnavului, mă îndoiesc că directorul instituției medicale ar tolera acest comportament. Normal ar fi să dea dovadă de intoleranță față de practicile greșite. Mai ales dacă directorul va observa că pacienții nu se vindecă sau, mai grav, capătă și alte boli sau boala curentă avansează. Directorul va face comisie, va atenționa pe medic să respecte protocoalele verificate. La nevoie, dacă medicul tot nu aplică protocoalele, îl va da afară și își va atenționa pacienții că acel medic aplică niște practici care nu duc la vindecare.
Intoleranță față de calitate scăzută
În trecut, Biserica avea standarde foarte înalte de calitate. Până să devină religie de stat, ortodoxia era foarte elitistă și exigentă în a-și alege membrii. Adulții care voiau să se boteze aveau de așteptat în general câte doi-trei ani (se numeau catehumeni până la botez), uneori și mai mult. În acești doi-trei ani trebuiau să dovedească faptul că au însușit învățăturile Bisericii, dar mai ales că și-au schimbat comportamentul. Acești doi-trei ani erau un proces serios de terapie.
În aceste condiții, cerând multe de la pacienți era de datoria Bisericii să se asigure că și oferă cel mai bun tratament. Așa se face că era foarte exigentă cu practicile medicale folosite de către medicii ei. Era normal ca Biserica să îi dea afară pe cei care nu îndeplineau standardele de calitate. Astfel, Biserica avea datoria să își protejeze pacienții și să îi avertizeze despre riscul de a merge la falși medici.
Despre erezie și eretici
Din punct de vedere al Bisericii, ereziile sunt acele idei care nu sunt conforme cu învățăturile primite de la apostoli. Acest lucru se poate verifica prin faptul că acele credințe duc la îmbolnăvire și la depărtare de Dumnezeu. Cei care le răspândesc, ereticii, sunt oameni într-un stadiu avansat de boală sufletească.
Unii dintre ereticii față de care Biserica s-a purtat cu multă intoleranță s-ar numi în zilele noastre psihopați. Până și psihologia avertizează că psihopații sunt oameni aparent obișnuiți. Au un serviciu, pot avea familie și copii, dar au o rigiditate excesivă. Ei nu pot accepta faptul că au greșit. Neputând accepta că au greșit, nici nu consideră că ar avea de schimbat ceva în atitudinea lor și în modul lor de gândire. Ei nu conștientizează că își fac rău lor și mai fac rău și celor din jur prin atitudinea lor inflexibilă.
Intoleranță ca tratement pentru bolnavii de erezie
Ereticii pe care Biserica i-a combătut cu intoleranță au fost aceia care nu doar că aveau o gândire inflexibilă și nu își asumau greșelile, dar mai încercau și să răspândească modul lor de gândire la cât mai mulți oameni. E important să fim atenți ce seturi de credințe adoptăm în viețile noastre, pentru că așa cum ne sunt gândurile, convingerile, credințele, așa ne este viața. Și dacă adoptăm un set de credințe care ne fac rău vom avea de suferit. Acesta este motivul pentru care Părinții combăteau vehement mai ales pe aceia care răspândeau erezii. În funcție de atitudinea pe care aceștia o aveau față de Biserică, se poziționa și Biserica față de ei.
Probabil că pentru mulți din zilele noastre va fi surprinzător ceea ce spun, dar în general Părinții încercau să soluționeze conflictele cu ereticii mai ales prin pace. Ei duceau ample negocieri. Doar dacă vedeau că aceia nu cedează și că fac rău Bisericii, îi persecută pe membrii Bisericii, atunci și Biserica lua o atitudine fermă față de ei. Altfel, Părinții ortodocși erau destul de pașnici. Părinții nu doreau moartea nimănui, nici măcar a ereticilor, dimpotrivă. Ei înțelegeau că ereticii erau oameni bolnavi și își doreau să îi ajute să se vindece.
Pentru un psihopat, pentru un om rigid, uneori un comportament dur față de aceștia poate fi tratament. Îl aplică și psihologii din ziua de azi. Cu anumite persoane, cele foarte rigide și inflexibile, psihologii buni se poartă cu intoleranță, pentru că acest tip de comportament îi ajută să se spargă crusta care îi face să se poarte așa de rigid.
Concluzie
Părinții se aseamănă mult cu psihologii și psihiatrii, doar că psihologia și psihiatria l-au scos pe Dumnezeu din procesul de vindecare. Părinții considerau că doar printr-o relație cu Dumnezeu ne putem vindeca. Iar pentru a ne vindeca, e important să aplicăm dogmele (învățăturile de credință) în viața noastră. De aceea Biserica nu dorește să schimbe nimic din dogme pentru a nu altera tratamentul.
De aceea Biserica era așa de intolerantă cu ereziile, iar cu ereticii se purta în funcție și de cum se purtau aceștia cu Biserica. Dacă declarau război pe față Bisericii, ea se apăra și îi punea la punct pentru a nu îmbolnăvi și pe alții. Altfel, condamnau erezia, dar sperau în întoarcerea celor care o aplicau în viața lor.
Părinții sperau că și aceștia se vor vindeca. Hristos a murit și pentru ei, nu doar pentru credincioși. Hristos îi iubește și pe ei la fel de mult ca și pe creștini. Un creștin adevărat îi iubește și pe ei, chiar dacă îi împiedică să îmbolnăvească și pe alții.
„Diplomația” Sfântului Apostol Pavel în materie de credință în raport cu ereticii:
„…decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema! Căci, acum, caut bunăvoința oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș plăcea oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos.” (Galateni 1:7-10)
Să luăm aminte!
PS: E fain blogul dvs. Mă bucur că aveți astfel de preocupări.
Mulțumesc că ați trecut pe aici și că mi-ați lăsat acest semn. Vă mai aștept și altă dată.
Sf. Efrem Sirul: “Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai de cei câţi murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!”
Sf. Teodor Studitul: Există două curvii, una în credinţă şi cealaltă în trup. Cel ce este prins în părtăşie eretică, acesta este cel ce curveşte împotriva lui Dumnezeu. (Catehezele mici, Ed. Doxologia, 2018, pag. 44)
Sf. Paisie Aghioritul: “Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniti cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.”
Pr. Dumitru Stăniloae: “Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre”
Pr. Gheorge Calciu Dumitreasa: “Eu sunt împotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru”
Pr. Arsenie Papacioc: “Sunt împotrivă! Pe viaţa si pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?”
Pr. Adrian Făgeteanu: “Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX”
Pr. Ilie Cleopa: “Noi ortodocşii suntem puţini dar suntem Biserica întreagă. Nouă nu ne lipseşte nimic! Noi n-avem ce împrumuta de la protestanţi dar nici de la catolici!”
Pr. Iustin Pârvu: “Este o demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar mimează adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei biserici în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte vreun canon să fie eretici? Iar acest papă, Dumnezeu să îl ierte, are un rol malefic nemaiîntâlnit pentru creştinătate, pentru omenitate, pentru neamurile creştine. ” (Interviu in Revista ATITUDINI, Nr. 28, 2013)
Mulțumesc. Vă mai aștept pe aici. Doamne ajută!