Suntem în Săptămâna Mare și ne aducem aminte cât de mult a pătimit (a suferit) Hristos pentru noi. Desigur, ne aducem aminte de Iuda care L-a trădat pe Iisus și L-a vândut pentru 30 de arginți. Cum să Îl vinzi pe Hristos pentru o sumă de bani? Așa ceva este inacceptabil. Tocmai pe Hristos, Domnul nostru! Eu, creștină ortodoxă practicantă, nu aș fi făcut așa ceva dacă eram în locul lui Iuda.
Așa am gândit multă vreme. Până când Domnul S-a milostivit de mine și mi-a arătat că sunt Iuda în multe situații din viața mea.
A regretat Iuda?
Cred că cel mai mare păcat al lui Iuda nu este trădarea. Hristos l-ar fi iertat și pentru asta. Și Petru a trădat. E adevărat că nu s-a dus să Îl vândă pe Hristos, dar s-a temut pentru viața lui și s-a lepădat de Hristos. Este și acesta un act de trădare.
Care ar fi diferența dintre Iuda și Petru? Ambilor le-a părut rău. Și lui Iuda i-a părut rău. Știm din Evanghelii că atunci când a conștientizat ce a făcut, s-a dus la farisei, a aruncat banii în fața lor – nu îi mai voia – și le-a spus: „am vândut sânge nevinovat”. O foarte mare părere de rău a avut Iuda pentru fapta sa. A regretat enorm. „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, Zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat”(Matei, 27:4)
30 de arginți nu erau o sumă prea mare. După cum explică pr. Teologos, erau echivalentul salariului pe o lună. Lui Iuda i-a părut atât de rău, încât a ales să se pedepsească. Și în cel fel, cât de drastică a fost autopedepsirea! Iuda s-a sinucis.
Doi vinovați de trădare priviți în oglindă
Privind din exterior, am putea zice că Petru nu a regretat la fel de mult lepădarea de Hristos. A conștientizat într-un fel gravitatea situației, dar nu a regretat la fel de mult ca Iuda. Desigur, nu știm cum a gândit Petru după acele momente, știm că „a plâns cu amar”(Petru, 22:62). Dar nu s-a autopedepsit, nu s-a bătut pe sine în semn de regret, nu a făcut nimic din toate acestea. Pe când Iuda atât de tare a regretat, că s-a sinucis. Practic Iuda a decis că dacă L-a omorât pe Hristos, merită de asemenea să moară. „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” era legea Vechiului Testament. Ce ai făcut trebuie să ți se facă. Așa că Iuda a decis să își aplice singur această lege.
Iuda era bolnav. Așa învățăm la Biserică. Omul care păcătuiește este bolnav. Din boală facem păcatul. Adam s-a îmbolnăvit după cădere. Vindecarea omului presupune o relație cu Hristos. E nevoie de o relație sinceră, asumată, autentică. E nevoie de o relație de încredere. Noi să avem încredere în Dumnezeu că ne vrea binele, că ne va sprijini necondiționat chiar dacă am dat-o de gard, cum se spune. Dumnezeu va fi acolo să ne ajute să reparăm răul pe care l-am făcut. Va fi acolo să scoată ceva bun și din răul pe care l-am provocat. Dumnezeu vrea ca noi să avem atâta încredere în El încât să Îl chemăm și să Îi cerem ajutorul în momentele noastre cele mai urâte. Atunci când nimeni altcineva nu s-ar uita la noi pentru ce am făcut!
Scuze pentru trădător?
Iuda nu e de judecat, e de compătimit. După gestul său de a-L vinde pe Hristos, pe binefăcătorul Lui, conștiința lui Iuda s-a trezit. Hristos avusese încredere în el. Îi dăduse să țină punga cu bani – era iconomul apostolilor, beneficia de un bun statut. Hristos l-a privit cu multă dragoste, cu multă compasiune, cu empatie la Cina cea de Taină. Nu l-a judecat, i-a înțeles boala și neputința. Hristos nu i-a spus niciodată vreun cuvânt rău, dimpotrivă l-a valorizat pe Iuda.
Omenesc și moral este de-a dreptul detestabil ce a făcut Iuda. Așa vedem noi lucrurile. Dar e cazul să ne amintim că ortodoxia nu este despre morală, ci despre vindecare. În realitate noi nu știm nimic despre viața lui Iuda, poate a suferit, poate a fost jignit, poate i s-au spus multe cuvinte de ocară. Probabil că apropiații lui l-au devalorizat și a trebuit să își găsească locul în lume. Deși era fur, deci fura din punga cu bani, nu știm de ce fura. Ce îi lipsea de fapt și voia să compenseze prin bani. Cu siguranță îi lipsea dragostea. Nu se simțea iubit și nici acceptat pentru ce era, considera că funcția îi dădea valoare.
Ce a fost cel mai rău?
Dar cel mai rău este că nu a fost deschis să primească dragostea. Nu s-a considerat suficient de bun cât să o primească de la Hristos. Și astfel a refuzat până la capăt să o primească. A ales să se descurce de fiecare dată singur, să nu Îl implice pe Hristos, mai ales în decizii mărețe. De aceea a ales să se autopedepsească. Fie a ales să uite că Hristos ar fi putut să îl ierte – și din cauza convingerilor sale această informație nu a trecut de filtrul minții lui, pentru că nu putea să creadă că Hristos l-ar ierta. Fie a considerat că judecă mai just decât Hristos, astfel că era mai drept să se autopedepsească, decât să ia în calcul varianta că Hristos l-ar fi putut ierta.
Să accepte că ar avea dreptul să fie iertat pentru o asemenea mișelie pe care a comis-o vânzând pe Hristos era o decizie măreață. Pe care a luat-o singur. Pe care a luat-o împotrivindu-se, din nou, lui Hristos. După aceleași tipare. Tiparele lui nu s-au schimbat nici măcar lângă Hristos. A ales să rămână rigid și de nevindecat. Dacă ar fi ales vindecarea, ar fi trebuit să își asume vulnerabilitatea, însă îi era frică de Iuda cel vulnerabil, mic, slab, care are nevoie de ajutor și de iertare – că a comis-o grav. Fapta lui e de condamnat, nu și persoana lui, care e de compătimit.
Atitudinea lui Petru
Petru în schimb a ales să Îl lase pe Hristos să decidă. S-a deschis către Hristos, a plâns cu amar. A fost vulnerabil față de Hristos și a ales să preschimbe părerea de rău în statornicie în credință.
Nu s-a autopedepsit deloc. Dimpotrivă, și-a acceptat „canonul”, medicamentul prescris de Hristos, chiar dacă amar, când Hristos l-a întrebat dacă Îl iubește, chiar de trei ori. A ales să rămână în relație cu Hristos și să nu deznădăjduiască. Nu era totul pierdut. Poate mai era o șansă. Petru se atașase de Dumnezeu cu multă încredere. Și-a adus aminte de dragostea lui Hristos pentru păcătoși și a ales să se accepte ca fiind mic și păcătos, a ales să rămână în relație cu Hristos, să Îi mărturisească deschis marele lui păcat, lepădarea. A ales să aibă încredere deplină în Hristos. Dintr-un rău, Dumnezeu a scos un mare bine pentru Petru, deoarece Petru a ales să asculte de Dumnezeu chiar și când s-a lepădat de El.
Foarte frumos spunea pr. Arsenie Papacioc că Hristos nu ne va întreba de ce am căzut, ci de ce nu ne-am ridicat.
Vedem de aici că marele păcat al lui Iuda este că a ales să rămână singur până la capăt. Dacă ar fi ales să se deschidă față de Hristos, să aibă încredere în El, s-ar fi mântuit.
Atitudinea mea
Sunt eu Iuda? Fără dubiu, da! Ori de câte ori aleg să fac după cum mă taie capul, în loc să îmi pun problema dacă este voia lui Dumnezeu, sunt Iuda. Ori de câte ori în necaz aleg să mă descurc singură, nu să Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute sunt Iuda. De câte ori am dat-o în bară rău și aleg să caut soluții singură sunt Iuda.
Sunt și Petru cel căzut? Da. Atunci când din rușine nu îmi exprim convingerile creștine, de teamă că voi pierde respectul, banii, m-ar putea afecta la serviciu etc. Atunci mă asemăn mai degrabă cu Petru care s-a lepădat de Hristos, nu cu Iuda.