Medicul îi întinde foaia cu rezultatele analizelor și îi spune:
– Trebuie să mergeți la urolog și la o ecografie. Aveți niște modificări în analize. Posibil să fie mai complex, încă nu vă pot spune cu exactitate cât de complex.
Ioana iese din cabinet, se așează pe o bancă în fața spitalului și rămâne pe gânduri.
Oare ce a vrut medicul să spună că va fi mai complex?
Oare e grav?
Oare e ceva incurabil?
Oare ce fel de tratament presupune?
În mintea Ioanei gândurile o iau la vale. De câteva luni nu mai era ea. Oboseală, dureri, analize ce nu-i ieșeau bine, programări la medici.
A încercat sa ignore, își zicea ca e tânără încă, are corpul resurse să se vindece. A crezut că e de la munca extenuantă de la serviciu, sau de la îngrijirile pe care le acordă părinților ei bolnavi.
A încercat să doarmă mai mult, a băut ceva ceaiuri de plante și s-a gândit la altceva.
Într-o duminică, exact când a ieșit de la Sfânta Liturghie, i s-a făcut negru în fața ochilor și a simțit că i se înmoaie picioarele.
A ajuns pe o bancă și a băut toată sticla de apă pe care o avea la ea. Când o prietenă a întrebat-o dacă se simte bine, Ioana a zis ca da. Nu avea cum să fie bolnavă. Pur și simplu nu avea cum! O să-și revină ea din slăbiciunea asta, mai ales că nici nu mâncase, deci sigur de la asta era.
Dar răul acela devenise acum deja o obișnuință. Între timp o mai dureau și oasele, iar odată a rămas blocată de la mijloc pe când se aplecase să ia o carte care căzuse pe jos. Cu greu s-a putut ridica în poziție verticală și câteva zile nici nu s-a putut mișca normal.
Acum, pe banca din fața spitalului, în piept inima îi bate cu putere, palmele îi transpiră, iar picioarele îi tremură atât de tare că e nevoită să le țină cu mâna. Simte că i s-ar face rău și ar putea leșina chiar aici, pe bancă, în fața spitalului…
Dar nu! Este doar un atac de panică.
Prin furtuna de gânduri, Ioana își amintește să respire și să se liniștească.
Nu știe de ce, dar își aduce aminte de Petru care mergea pe valurile înspumate și văzând urgia din jurul lui, începe să se îndoiască și să strige: “Doamne, scapă-mă!”
Apoi un braț părintesc îl prinde și Petru este în siguranță.
Picioarele Ioanei încep să se mai domolească, îi face bine să se gândească la brațele părintești care ne țin în siguranță.
Inspirată de cursurile de dezvoltare personală ortodoxă la care merge, Ioana înțelege că fix această situație în care se află, poate fi o bună ocazie să pună în practică ceea ce învățase.
Oare cum ar fi să Îl lase pe Dumnezeu sa fie în control, la cârma vasului ei aflat momentan în furtună?
Ia o gura de apă, scoate un carnețel și începe să scrie:
– Dumnezeu e iubitor, îmi poartă de grijă indiferent de cât de grav va fi. Aici face o pauza, șovăie un pic, dar adaugă: chiar și dacă voi muri… Dovada: pe Petru l-a ținut de mână în furtună, pe mama a ajutat-o când a făcut accident iar pe Alex l-a salvat de la adicția de droguri și acum e fericit.
– Dumnezeu alege ce este mai bine pentru mine și cei dragi mie. Dovada: când am dat examenul de admitere la facultate, am ratat admiterea la ce-mi doream, dar facultatea la care am intrat, a fost de 1000 de ori mai potrivită. Pentru Alina, care suferea după băiatul acela care o părăsise, Dumnezeu avea pregătit un alt băiat, care acum îi este soț și alături de care are 2 copii. Celălalt, care a părăsit-o, nu s-a căsătorit și încă nu are un venit stabil.
– Dumnezeu scoate ceva bun și pentru mine și ai mei, chiar din ceva care pare acum rău. Dovada: când mama a avut accidentul de mașină, datorită faptului că a trebuit să meargă la medic pentru investigații de rutină, a descoperit problemele la inimă și a acționat din timp.
Apoi Ioana începe să se gândească la ce i s-a spus la curs. Anume că atunci când oamenii aflați în starea ei au avut traume, chiar această nesiguranță legată de sănătate sau iminența morții este o bună modalitate de da drumul, mai ales prin rugăciune- durerii, fricii, furiei pe care au simțit-o la nivel profund, căci Dumnezeu este singurul care o poate vindeca cu adevărat. Își aduce aminte de colega de curs care fusese abuzată în copilărie. După ani în care a muncit la vindecarea ei, acum este psiholog și ajută oamenii asemenea ei. Dumnezeu a scos ceva bun din asta, chiar și atunci când nu mai era nicio lumină pe marea învolburată.
Ioana se ridică mai încrezătoare de pe bancă. Nu-i mai tremură picioarele, palmele s-au uscat și inima e la locul ei.
Hotărăște să o ia pas cu pas, după indicațiile medicului, de mână cu Dumnezeu, ca orice copil mic care învață să meargă de mână cu mama lui.
Dacă și tu vei fi vreodată în locul Ioanei, uite ce ar trebui să știi înainte:
Încearcă să faci mai des antrenamentul pe care Ioana l-a scris pe carnețel, pentru a te obișnui cu pașii de schimbare a fricii în încredere nețărmurită în Dumnezeu.
Amintește-ți: doar Dumnezeu te izbăvește din nevoi.
Întreabă-te cum reacționezi cu adevărat când ești în stres: pui un zid între tine și Dumnezeu, îți e frică de El, ai încredere că El este acolo să te ajute sau te simți abandonat?
Fii sincer cu tine, ca să ajungi să Îl percepi pe Dumnezeu ca un părinte iubitor, e nevoie de timp.
Așa că ai răbdare, spovedește-te și îmbrățișează ideea că Dumnezeu este cu tine în orice furtună și din orice furtună El va face să răsară soarele! S-ar putea să îți ia ani de zile să Îl percepi pe Dumnezeu ca fiind iubitor – atenție, nu vorbim de ce declari, ci de ceva mult mai profund.
Ai curajul să recunoști dacă Îl vezi altfel pe Dumnezeu. Este în regulă, sunt multe persoane în situația ta.
Astfel vei putea să îți asumi procesul de vindecare prin spovedanie și rugăciune, chiar dacă poate dura câțiva ani căci Sfinții Părinți ne spun că patimile se dezrădăcinează mai greu.