Dorința omului de a cunoaște este de la Dumnezeu

Ca și ortodoxă am avut parte de reproșuri că sunt împotriva cunoașterii. Mi s-a spus că sunt înapoiată și proastă, pentru că aleg să cred în dogmele Bisericii Ortodoxe care sunt foarte vechi. Că sunt proastă accept, cine spune acest lucru despre mine grăiește un mare adevăr. Că sunt proastă din cauza învățăturilor Bisericii nu mai accept. Una din învățăturile ortodoxe spune că dorința omului de a cunoaște este firească. Această dorință a fost sădită în el de Însuși Dumnezeu.

Pentru că noi suntem creați după chipul lui Dumnezeu, Sfântul Grigorie Palama ne învață cum de este prezentă în om această dorință. Mintea noastră este după chipul Tatălui (Care este cunoașterea infinită), exprimarea și înfăptuirea cunoașterii prin adevăr și înțelepciune este după chipul Fiului sau al Cuvântului lui Dumnezeu, iar dorința, bucuria de a cunoaște este după chipul Duhului Sfânt. Cum Dumnezeu Se descoperă pe Sine prin creația Sa, îmi pot da seama de dragostea dintre Persoanele Sfintei Treimi tocmai prin faptul că doresc să știu cât mai mult:

Semnul cel mai limpede al acestei iubiri, chiar pentru cei ce nu pot să vadă cele mai dinăuntru ale lor, este dorința nesăturată a oamenilor de a ști.

Sfântul Grigorie Palama, Despre cunoștința naturală, Filocalia, vol. 7, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 407-408

Cum Dumnezeu este infinit, dorința de a cunoaște a omului tinde la infinit și vine tocmai din asemănarea cu Creatorul. Practic, dacă eu mă voi vindeca și mă voi asemăna tot mai mult cu Creatorul voi avea parte de și mai multă cunoaștere. Voi putea înțelege mai bine lucrările lui Dumnezeu.

Cunoașterea adevărată este doar de la Dumnezeu

Dumnezeul ortodox nu ne ține în necunoaștere. Din iubire de oameni, El vrea ca toți să ajungem la cunoștința Adevărului. Doar că această cunoaștere nu se poate face decât prin cunoașterea lui Dumnezeu. De ce așa? Deoarece Dumnezeu Se descoperă pe Sine prin creația Sa și deoarece toate au fost făcute conform voii Lui.

O învățătură greșită despre creație va duce la concluzii greșite despre Dumnezeu. Ca om, pot cunoaște doar lucrările lui Dumnezeu, nu am capacitatea de a înțelege nimic despre ființa Lui. O cunoaștere greșită despre lucrările Lui va modifica raportarea mea la El. Raportându-mă greșit la „faptele” Lui nu voi mai putea să mă bucur de Iubirea Lui fără margini. Nu voi mai avea încredere în El și mă voi îndepărta de El. Și cum pe Dumnezeu Îl voi vedea oricum, prezența Lui o voi percepe ori ca foc ce arde (iadul), ori ca lumină lină (raiul), după cum bine explică pr. Romanidis.

La ce să fiu atentă?

Am datoria să cunosc, doar că nu oricum, ci prin raportare corectă la Dumnezeu. Aceasta este singura atenționare. Doar că trebuie să o iau foarte în serios. Există riscul să nu mai pot să mă vindec. Nu voi mai avea o raportare corectă la Dumnezeu și la nevoile mele reale, după cum explică Sfântul Irineu de Lyon:

Mai bine este, așadar, ca, fără a avea cunoașterea niciunui lucru, nici măcar a unei singure cauze pentru care un lucru dintre cele create a fost făcut, să credem în Dumnezeu și să rămânem în dragostea Lui, decât ca, umflați din cauza unei asemenea științe, să cădem din dragostea care Îl însuflețește pe om; mai bine este a nu căuta să cunoști altceva în afara lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pentru noi, decât să cazi în tăgăduirea lui Dumnezeu din cauza subtilității cercetărilor.

Sfântul Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, Cartea a II-a, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, p. 208

Boală sufletească?

Dacă eu nu accept despre mine că am propriile limite în cunoaștere voi ajunge să am probleme psihologice serioase. Dacă nu recunosc că sunt și neștiutoare voi căuta să îmi impun punctul de vedere și să dovedesc faptul că am mereu dreptate. Psihologii spun că acesta este un comportament de stres. Cu alte cuvinte, voi reacționa așa din boală sufletească. Aceasta a fost una din observațiile Sfântului Irineu de Lyon legate de gnostici, că nu își acceptă propria neștiință, ceea ce i-a dus la boală sufletească gravă.

Realitatea este că suntem mai degrabă neștiutori decât știutori, căci puține lucruri cunoaștem cu adevărat din complexitatea creației. Oamenii de știință onești recunosc asta. Cel mai la îndemână ne este să ne cunoaștem pe noi.

Însă, dacă vom fi atenți la aceste lucruri și nu ne vom îmbolnăvi sufletește, este chiar de dorit să cunoaștem. Mântuitorul ne spune: „fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”(Matei 10, 16). O frumoasă explicație a acestui îndemn citiți aici. De asemenea, un bun exemplu este părintele Iosif Bena, cercetător în fizică specializat pe tainele universului, absolvent MIT. Un cuvânt de folos al părintelui găsiți aici.