Mântuirea ce înseamnă pentru mine?

Creștinul ortodox a auzit la biserică faptul că trebuie să dobândească mântuirea. Acesta este scopul vieții lui. Ce înseamnă mântuire în concepția ortodoxă? Definiția mântuirii care mi-a ajuns pe la urechi sună așa: dacă ai făcut rele te duci în iad, pentru că te pedepsește Dumnezeu, dacă ai făcut bune te duci în rai, pentru că te iubește Dumnezeu. Această definiție nu aparține de învățătura…

Credința mea mă vindecă sau mă îmbolnăvește. Lăsați Împărtășania în pace!

Eu sunt dintre cei puțin credincioși. Dintre acei puțin credincioși care ar fi considerat foarte bune restricțiile autorităților cu privire la Împărtășanie. Le-aș fi considerat bine-venite și de bun simț. Aș fi sărit în capul ortodocșilor fundamentaliști care nu sunt în stare să țină cont de regulile de igienă, învechiți, retrograzi. Cum să nu iei în seamă ceea ce ne învață știința (care a devenit…

Biologia credinței și convingerile

În acest articol nu vorbesc din perspectiva unei experte, ci din perspectiva omului obișnuit care și-a căutat răspunsuri. În ultimii 5 ani am făcut tot felul de cursuri de dezvoltare personală și am început să citesc cărți din acest domeniu. Nu sunt în măsură să recomand sau să nu recomand, sunt și bune și rele în ceea ce le privește, e nevoie de mult discernământ.…

Dorința omului de a cunoaște este de la Dumnezeu

Ca și ortodoxă am avut parte de reproșuri că sunt împotriva cunoașterii. Mi s-a spus că sunt înapoiată și proastă, pentru că aleg să cred în dogmele Bisericii Ortodoxe care sunt foarte vechi. Că sunt proastă accept, cine spune acest lucru despre mine grăiește un mare adevăr. Că sunt proastă din cauza învățăturilor Bisericii nu mai accept. Una din învățăturile ortodoxe spune că dorința omului…

Iubirea fără condiții a Dumnezeului ortodox

De curând am avut un scurt schimb de replici cu o doamnă despre ortodoxie. Eu i-am spus doamnei că nu vreau ca ortodoxia să se schimbe și nici să împrumute dogme din alte părți. Motivul principal invocat de mine: în ortodoxie Dumnezeu îmi oferă iubirea fără condiții. Nu trebuie să fac nimic pentru a fi iubit de către El. E suficient că exist. Nu știu…

Până și Dalai Lama e împotriva melanjului de doctrine

Ortodoxia are mari probleme din cauza melanjului de doctrine. Acum este la modă ideea că învățăturile Părinților sunt prea vechi. Că nu se mai aplică în zilele noastre. Nu mi-e prea clar pe ce se bazează cei care afirmă acest lucru. De exemplu, unii consideră că postul alimentar propus de ortodoxie ar fi prea aspru. Totuși studiile independente arată că un post aspru duce la…

Ortodoxia: life coaching de peste 2000 de ani (I)

Ortodoxia a fost gândită de acum 2000 de ani să ofere life coaching, life mentoring și terapie. Cum spun reclamele, ofertă 3 în 1. E șocant, nu? Vom vedea împreună într-o serie de articole că aceasta a fost misiunea ei asumată. În acest prim articol mă voi limita la câteva noțiuni introductive și la a spune de ce ortodoxia este life coaching. Pentru cine nu…

„Oamenii cu ochii albaștri sunt mai buni”

Convingerile ne influențează calitatea vieții Am pus în această postare un video despre un experiment celebru: Brown eyes, blue eyes făcut de o învățătoare la o școală. Este fascinant de urmărit! Arată simplu și ușor de înțeles cum convingerile ne influențează viața. Banalele convingeri cărora nu prea le dăm atenție! Tot experimentul se bazează pe două convingeri adoptate de elevi la școală: „Oamenii cu ochii…