Eu sunt dintre cei puțin credincioși. Dintre acei puțin credincioși care ar fi considerat foarte bune restricțiile autorităților cu privire la Împărtășanie. Le-aș fi considerat bine-venite și de bun simț. Aș fi sărit în capul ortodocșilor fundamentaliști care nu sunt în stare să țină cont de regulile de igienă, învechiți, retrograzi. Cum să nu iei în seamă ceea ce ne învață știința (care a devenit idolul absolut al zilelor noastre)? În loc să vreau să mă unesc cu Hristos, aș fi refuzat de teamă să nu mă îmbolnăvesc. Aș fi considerat oportune și de bun simț lingurițele și paharele de unică folosință. Aș fi rezonat perfect cu comunicatul INSP (Institutul Național de Sănătate Publică). Din fericire Dumnezeu a avut milă de mine și între timp am aflat, chiar de la știința pe care o puneam pe un piedestal de zeitate că, de fapt, credința mea mă vindecă sau mă îmbolnăvește.

Mulțumesc lui Dumnezeu că acum 10 ani când eu aveam astfel de înclinații nu se discuta în jurul meu despre împărtășirea cu propria linguriță, despre faptul că aș putea să mă îmbolnăvesc pupând icoane în biserică. Nici măcar ca posibilitate. Slavă Domnului! Că altfel mi-ar fi dat idei! Aș fi fost încurajată într-o direcție greșită. Aceste idei mi-ar fi amplificat frica prin faptul că ar fi validat-o!

Desensibilizarea, tratament pentru frică

Frica mea avea nevoie de vindecare. Din câte știu, desensibilizările la psiholog se fac trecând prin frică, nu evitând-o. Dacă mi-e teamă de gândaci, trebuie să mă apropii de unii, să mă joc cu ei, să realizez astfel că nu se întâmplă nimic rău și că simt o frică irațională. Frica se consumă, capăt o altă percepție asupra realității și încet-încet va dispărea complet dacă mai văd gândaci, pentru că mi-am schimbat percepția asupra lor.

Frica de Sfânta Împărtășanie sau de a săruta sfintele icoane în biserică mi-am putut-o rezolva tot prin desensibilizare. Dacă frica ar fi fost prea mare, probabil că aș fi avut nevoie de o desensibilizare progresivă. Adică nu m-aș fi împărtășit și nu aș fi sărutat icoane dacă frica m-ar fi dominat, dar aș fi vorbit cu părintele duhovnic pentru a mă vindeca încet-încet de frică. Acum îmi este clar că ținta trebuie să fie să scap de frică, nu să mi-o amplific prin iconomii care nu mă duc la vindecare.

Mi-am căutat răspunsuri

Fiind o persoană destul de suspicioasă și de neîncrezătoare, dar căreia îi și place să citească mult, am cochetat cu ideea de a căuta răspunsuri și pe la știință. Nu am luat de-a gata ce mi-a servit Biserica Ortodoxă, cu toate că între timp m-am convins că ce spun Sfinții Părinți e adevărat. M-am luptat prea mult să dovedesc contrariul și am descoperit de fiecare dată că eu greșeam, de fapt.

Câteva observații interesante am găsit în cartea lui Bruce Lipton, Biologia credinței, din care am spicuit niște informații în articolul Biologia credinței și convingerile. Recomand de citit articolul, sunt date informații despre modificări biologice cauzate de credințele noastre. Ar putea fi de folos pentru un început de desensibilizare. Mie mi-au folosit informațiile să mă întăresc în credință. Așa am aflat că, de fapt, și știința spune: credința mea mă vindecă sau mă îmbolnăvește – la propriu, biologic, atestat științific.

Știința ne spune cum, Biserica ne spune de ce

Atenție, însă, știința de azi, pe cât am putut să înțeleg cu mintea mea, nu explică de ce se întâmplă, ci mai degrabă descrie cum se întâmplă niște fenomene și stabilește niște corelații. De ce-ul îl oferă doar Biserica și credința. Din punct de vedere ortodox, răspunsul la întrebarea „de ce” oricât ar irita pe necredincioși este: din voia liberă a lui Dumnezeu. Este singurul răspuns pe care îl avem disponibil și coerent deocamdată. Altul nu există. Astfel că e o alegere nefericită să facem un idol din știință. Știința a greșit de multe ori, și-a rectificat teoriile. E ceva normal din punct de vedere științific, știința evoluează. În aceste condiții, rațional vorbind, baza de siguranță pentru mine ca și ortodoxă rămâne doar Dumnezeu Care e neschimbător.

Acum sunt conștientă că în Biserica Ortodoxă am tot ce îmi trebuie pentru a mă vindeca. Dacă eu voi ajunge o practicantă adevărată, mă voi vindeca ajungând la unirea cu Hristos Dumnezeu și deci, la nemurire. Îmi asum că deocamdată sunt doar o diletantă, dar mă străduiesc la mai mult.

Dacă niște credințe pozitive mă ajută să mă vindec, după cum arată Bruce Lipton în cartea sa, oare nu cu atât mai mult mă va ajuta Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele lui Hristos?

Tainele Bisericii sunt mai presus de știință

Când e vorba de Sfânta Împărtășanie nu e loc de știință. Cum aș putea să Îl măsor pe Dumnezeu Care e mai presus de capacitatea mea de înțelegere? Pe Dumnezeu Care e infinit nu Îl pot cuprinde cu mintea și deci, nici cu vreun aparat de măsurare. Astfel că nu îmi rămâne decât uimirea și credința la întâlnirea cu El prin Sfânta Împărtășanie. Pot să Îi simt prezența, atât cât sunt în stare să o fac și cât se lasă El descoperit. La fel când e vorba de icoane. Sunt mai presus de orice capacitate de înțelegere, căci tot cu Dumnezeu mă întâlnesc atunci când mă rog și le sărut.

Sunt sigură însă că am posibilitatea să Îl primesc pe Dumnezeu sau nu. Ajung din nou la concluzia că de fapt credința mea mă vindecă sau mă îmbolnăvește. Dacă eu Îl refuz pe Dumnezeu, îmi ratez ținta, ajung în stres și mă îmbolnăvesc, pentru că nu funcționez așa cum am fost proiectată să funcționez. Sfinții Părinți spun clar că nu există vindecare decât prin unirea cu Dumnezeu. Iau contact cu Dumnezeu, dar filtrele mele de percepție a realității sunt cu probleme. Trebuie să mi le curăț. Cel mai probabil voi interpreta greșit lucrările Lui cu mine și cu ceilalți. Și aici intervine terapia mea, procesul meu de mântuire subiectivă. Să ajung să am încredere deplină în Dumnezeu, în dragostea Lui pentru mine și pentru ceilalți. De ce și pentru ceilalți? Pentru că spre deosebire de alte credințe, ortodoxia nu e personală, e comunitară.

Rog pe preoți și teologi să ne vorbească despre descoperirile științifice care validează credința

Nu mă mai lungesc cu acest articol. Ridic mingea la fileu și să îi rog pe părinți ca pr. Răzvan Ionescu, pr. diacon Sorin Mihalache și poate și alți preoți, teologi pe care eu nu îi cunosc să vorbească despre modificările biologice care apar în urma convingerilor pe care le avem în cap. Nu mai contează cine, de ce, cum a greșit, dacă a greșit dintre autorități etc. Este inutil să arătăm cu degetul și să găsim vinovați. Cu mult mai util este să găsim soluții.

Îi rog pe acești părinți care au mult mai multă experiență decât mine să abordeze astfel de subiecte în spațiul public, pentru că iată, este nevoie. Odată cu restricțiile la Împărtășire au ieșit la iveală puțin credincioșii – dintre care cea dintâi sunt eu – care s-au simțit încurajați în frica lor. Pentru oameni ca mine, slabi în credință, este nevoie de soluții. Pentru oameni ca mine este nevoie de mai multe discuții pe acest subiect. Eu am nevoie să mă întăresc în credință, astfel că îi rog să mă ajute să mă vindec.

One thought on “Credința mea mă vindecă sau mă îmbolnăvește. Lăsați Împărtășania în pace!”

  1. Hristos a înviat!
    Un articol excelent, plin de sensibilitate și trăire în Hristos!
    Trebuie citit și recitit, fără grabă, pentru a descoperi sensurile profunde care se ascund la simpla lecturare, cât si îndeamnul la meditație și lucrare duhovnicească interioară pentru a ne depăși limitele.sinelui propriu.
    Mulțumim pentru frumoasa postare și la cât mai multe asemenea analize profunde și inspirate de adierea fără seamăn de dulce a Mângâietorului sufletelor noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *