Tradiția Bisericii este acel set de învățături, ritualuri, metode de interpretare, canoane, reguli, experiențe etc. care s-au transmis din generație în generație cu rolul de a-l ajuta pe om să se vindece (mântuiască).

Ce nu este Tradiția Bisericii?

  • nu este despre aruncatul găinii peste groapă
  • nu este despre a bea 40 pahare de vin de Sf. 40 Mucenici (9 martie)
  • nu este despre a angaja bocitoare la înmormântare
  • nu este despre a îmbrăca mortul cu cel mai fain costum, nici despre a face cea mai mare masă de parastas
  • nu este despre a da de pomană pentru că mănâncă mortul, ci de a da de pomană pentru a face o faptă bună în numele mortului
  • nu este despre a considera că mergi la biserică pentru nu știu ce minuni – există și minuni, dar există mai multe false minuni
  • nu este despre „preoți cu har”: care deschid cartea, care îți citesc viitorul și altele asemenea
  • nu este despre superstiții, nu este despre ghinion, noroc, că îți merge bine
  • nu este despre a-ți pune busuioc sub pernă de Rusalii pentru a-ți afla ursitul etc.

Tradiția Bisericii nu are deloc de a face cu băbismele și învățăturile amintite mai sus. Băbismele sunt cel mult tolerate, dacă nu chiar aspru criticate de către Biserică.

Tradiția Bisericii și Biblia

Tradiția Bisericii a apărut înaintea Bibliei. Argumentele care sprijină ideea sunt:

  • în ceea ce privește Vechiul Testament a existat învățătură de credință și până să scrie Moise primele cărți ale Vechiului Testament;
  • în ceea ce privește Noul Testament, Hristos nu a scris nici măcar un rând – scrierile Noului Testament au fost scrise de martori ai evenimentelor sau de oameni care i-au cunoscut pe acei martori;
  • când s-a făcut selecția textelor Noului Testament (sfârșitul sec. al III-lea, începutul sec. al IV-lea) existau multe texte care conțineau învățături străine de cugetul Bisericii, selecția textelor corecte s-a făcut pe baza învățăturilor transmise prin viu grai.

Deoarece pe baza Tradiției Bisericii s-a făcut alegerea textelor corecte din Biblie (Scriptură), Scriptura face parte din Tradiție. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă consideră că Scriptura îi aparține și că este singura îndreptățită să facă interpretări ale Bibliei. Biserica este singura care poate asigura o interpretare corectă a textelor Bibliei. Ea are informații păstrate încă de pe vremea lui Hristos și a apostolilor. Astfel poate verifica interpretările, pentru a se asigura că ele corespund cu învățăturile păstrate de la Hristos și de la apostoli.

Biserica a făcut verificări foarte atente ale informațiilor care s-au păstrat în cadrul Tradiției Bisericii. Tot ce nu a făcut față verificărilor a fost exclus din Tradiție. Apocalipsa Sfântului Ioan a fost o carte extrem de controversată, contestată și a fost inclusă în Noul Testament după multe verificări. A fost acceptată doar după ce, pe baza mărturiilor, s-a putut dovedi că ea a fost scrisă de Sf. Ap. Ioan.

Tradiția și învățăturile de credință

Dacă în cultul romano-catolic cardinalii și papa pot adăuga învățături de credință noi, pe motiv că învățătura de credință poate evolua, în Biserica Ortodoxă acest lucru este strict interzis.

Biserica Ortodoxă consideră că învățăturile de credință au fost primite în întregime până la Pogorârea Duhului Sfânt (amintită în Faptele Apostolilor). Rolul Bisericii este să păstreze intacte învățăturile de credință primite de la Hristos și de la apostoli. Biserica nu are voie să adauge nimic la aceste învățături. Neadăugând nimic, Biserica este în stare să garanteze că interpretările oferite de ea corespund cu interpretările pe care le-ar fi dat Hristos și apostolii.

Relația Tradiției cu Sola Scriptura

Prin această Tradiție, Biserica Ortodoxă respinge Sola Scriptură pentru că:

  • după cum am explicat mai sus, Biserica este singura în stare să ofere interpretările corecte, pentru că Hristos nu a scris nimic
  • cele mai multe informații s-au transmis pe cale orală, nu în scris, dimpotrivă avem prea puține informații scrise provenite din perioada în care au trăit Iisus și apostolii și e ilogic să credem că singurele învățături să fi fost doar cele scrise (este știut că Ap. Pavel era un foarte bun orator și că era în stare să vorbească și câte o noapte întreagă)
  • inclusiv apostolii au apelat la tradiția orală a Bisericii, avem ca exemplu în acest sens pe Ap. Pavel care în Epistola a doua către Timotei (3,8) pomenește numele vrajitorilor Ianes și Iambre de la curtea lui faraon cu care s-a confruntat Moise; numele lor nu apare în Vechiul Testament.

Sola Scriptura nu se susține din punct de vedere logic, istoric și nu face parte din învățăturile lui Hristos și ale apostolilor. Astfel că Biserica o combate. Biserica Ortodoxă ia în calcul inclusiv informațiile provenite din tradiția orală și încrucișează sursele (orale și scrise). O face în același fel în care un istoric încearcă să determine cât mai exact faptele istorice.

Biserica Ortodoxă și-a propus să păstreze cu fidelitate cât mai mare practicile, regulile, interpretările, experiențele, informațiile istorice din perioada lui Hristos și a apostolilor. Pe baza acestor informații este în stare să hotărască dacă experiențele și interpretările ulterioare se încadrează în tradiția apostolică.

Ce mai conține Tradiția Bisericii?

Tradiția mai conține: viețile sfinților, experiențele sfinților, textele slujbelor, rugăciunile. De asemenea, ea conține informațiile și reperele după care acestea pot fi validate ca fiind corecte și de la Duhul Sfânt. Ea mai conține practicile precum pomenirile, parastasele, cum trebuie să fie slujbele, cum trebuie să fie îmbrăcămintea preoților, cum trebuie să fie pictate icoanele și bisericile, cum trebuie să se țină post, cum trebuie să fie cântate slujbele, cum se administrează Împărtășania etc.

Practic, Tradiția Bisericii păstrează orice informație care ține de cultul Bisericii. Condiția: informațiile să nu contrazică învățăturile primite de la apostoli.

Ce s-a modificat și dezvoltat în cadrul Tradiției de-a lungul timpului?

Nu s-a schimbat nimic în cadrul Bisericii din perioada apostolică și până acum? Ba da. Biserica nu a permis schimbări în învățătura de credință primită de la Hristos și de la apostoli.

Dar pentru că fiecare secol a fost diferit, Biserica a trebuit să învețe cum să își prezinte învățăturile prin mijloacele și prin limbajul epocii respective. De ce? Deoarece învățăturile Bisericii sunt pentru oameni, nu pentru Dumnezeu.

Biserica vorbește oamenilor despre Dumnezeu, pentru că oamenii au nevoie de Dumnezeu. Dar Biserica trebuie să își explice învățăturile ca oamenii să le poată înțelege.

Biserica și-a propus să îl ajute pe om să se vindece. Vindecarea se produce prin relaționarea corectă față de Dumnezeu. Uneori, Biserica și-a permis să adauge practici și obiecte în cadrul cultului. Prin ele Biserica a urmărit să îl ajute pe om să se vindece mai ușor.

Așa au apărut icoanele, așa au apărut spovedaniile private, așa au apărut textele slujbelor, cărțile de rugăciuni etc. Așa au apărut pomenile, parastasele, cultul pentru repausați. Așa au apărut lumânările, muzica bizantină, regulile de construire și pictură ale Bisericii. Așa s-a putut stabili că fumatul este un păcat, pentru că îmbolnăvește. Cine merge pe Sola Scriptura nu are argumente biblice să demonstreze că fumatul este un păcat.

Se mai pot schimba lucrurile în Biserică?

Nu în părțile esențiale. Însă mici schimbări pot apărea. În logica vindecării Biserica este datoare să se împotrivească oricăror acțiuni care îl îmbolnăvesc pe om. Biserica este datoare să se împotrivească folosirii tehnologiei în exces dacă ea face rău. Este datoare să verifice tratamente.

Atenție, Biserica nu e compusă din clerici în viață. Biserica este totalitatea clericilor și credincioșilor (din toate timpurile) care pun în prim plan învățăturile păstrate în cadrul Tradiței. Este de datoria medicului credincios să tragă un semnal de alarmă când un tratament sau o procedură medicală afectează vindecarea trupească și/sau sufletească. Este de datoria avocatului, magistratului credincios să ia atitudine când se fac abuzuri. Vindecarea se produce doar prin voință liberă, nu prin constrângere, și tot ce duce la abuz de orice fel nu e conform cu învățăturile Bisericii.

Fiecare membru al Bisericii își asumă să trăiască viața în conformitate cu Tradiția Bisericii. Dacă nu o va face, se autoexclude din Biserică, chiar dacă, în mod formal, el va fi membru al instituției lumești a Bisericii. Fiecare membru al Bisericii este important să se ocupe și de binele semenilor săi și să ia atitudine când semenii suferă, acolo unde el se află.

Rolul Bisericii (clerici și credincioși) este să asigure cadrul prin care oamenii se pot vindeca sufletește și trupește. De aceea este important să fie vigilentă și să reacționeze când apar piedici în parcursul omului spre vindecare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *