Mi-am propus să arăt pe acest blog că ortodoxia este știință medicală la propriu. În nici un caz religie. Canoanele lăsate de Părinți a fi aplicate de către preot la Spovedanie sunt protocoale medicale. La propriu, nu la figurat.
Sunt foarte de acord cu ce spunea pr. Romanidis că dacă ortodoxia ar fi apărut în zilele noastre ar fi concurat cu medicina. Ea nu ar fi concurat cu alte religii, așa cum este greșit încadrată astăzi.
De altfel și marele istoric al religiilor Jaroslav Pelikan spune în cartea Tradiția creștină, vol. I că biserica, la începuturile existenței ei, și-a asumat rolul de a vindeca. Acesta era scopul ei declarat. Nu îl putem acuza pe Pelikan de subiectivism. Atunci când a scris cartea era lutheran, spre sfârșitul vieții sale însă a devenit ortodox.
Găsim în cărțile bisericești și în scrierile Sfinților Părinți că Biserica este spital, iar Hristos doctor. Din păcate azi înțelegem acest lucru la figurat. Dar nu este așa. Acest lucru trebuie asumat de către ortodoxie la propriu. Pare o metaforă, dar nu este.
Până și cercetările zilelor noastre arată că 90% dintre boli sunt cauzate de stres. Se consideră din ce în ce mai mult că trupul nostru transpune chimic experiențe, interpretări pe care le dăm lumii în care trăim și faptelor noastre. De la interpretări disfuncționale apar și îmbolnăvirile. Biserica și-a propus ca omul să se vindece. Și-a propus ca omul să ajungă să dea interpretările corecte evenimentelor, să nu mai adopte comportamente care îi fac rău, cu toate că nu dorește de cele mai multe ori să le săvârșească.
Oamenii sunt bolnavi, nu răi
Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, tinde spre bine. Problema e ce înțelege el prin acel bine. Dacă este în stres, el crede că ia decizii pentru a-și face bine. De fapt devine irațional și nu își face bine, își face rău. Aici intră în ecuație gândurile noastre disfuncționale, percepțiile greșite care duc la boală sufletească, dar inclusiv la boală fizică prin somatizări.
De aceea Părinții spun că nu există om rău, ci om bolnav. Psihologia zilelor noastre confirmă această concluzie la care Părinții au ajuns acum mii de ani.
Oamenii, fiind bolnavi, au nevoie de vindecare. Iar vindecarea se face printr-un tratament adecvat. Ne vindecăm de frici, de proiecții. Avem nevoie să dăm la o parte măștile pe care le punem inevitabil câteodată pentru a ajunge să ne cunoaștem mai bine.
Canoanele ca rețete
Toate acestea se vindecă prin tratament adecvat. Rețetele de vindecare sunt lăsate de Părinți în canoane. În zilele noastre o oprire de la Împărtășanie de X ani o vedem ca pe o pedeapsă. Un număr de metanii recomandate zilnic îl vedem ca pe o pedeapsă.
Din nefericire, am adoptat interpretarea vestică. Îl vedem pe Dumnezeu ca pe un justițiar Care aplică niște legi lăsate arbitrar, aparent fără scop. Ne pare că scopul Lui este de a ne pedepsi și de a ne intra în cap că El este șeful. Cu o astfel de interpretare, nici nu e de mirare că oamenii resping rețetele de vindecare oferite de Biserică, pentru că nu le înțeleg. E important să ne aducem aminte că la preot venim ca la medic, nu ca la judecător.
Aici ar fi bine să lucreze preoții, să explice în mod concret credincioșilor cu ce îi ajută rețeta de vindecare pe care ei o propun ucenicilor lor. Repet, canoanele reglementează tratamentul optim. Așa cum ne ducem la medic să ne recomande pastile și alte proceduri medicale (kinetoterapie, băi etc.) pentru a ne vindeca, tot așa primim de la preot recomandări prin care să ne vindecăm.
În acest articol voi vorbi generic. Este doar o introducere. Dar, voi încerca, pe cât mă duce capul, să iau fiecare canon în parte și să explic la ce ajută el, cum se produce vindecarea prin aplicarea lui în viața credinciosului. De dorit este ca explicațiile acestea să vină de la preoți, dar până „vor prinde gustul” mă ofer să le dau eu. Nu garantez că sunt cele mai de calitate, vor fi la nivelul la care sunt în stare să le dau. În mod sigur există alții mai pregătiți decât mine în această privință.
De ce a fost nevoie de canoane?
De ce au apărut canoanele? În mod sigur din același motiv din care astăzi medicii sunt nevoiți să aplice rețete destul de standardizate pentru vindecarea bolnavilor. Biserica a reținut din experiența ei de 2000 ani doar canoanele care ajută în mod real la vindecarea credincioșilor.
Dacă nu le-ar fi introdus într-o variantă cât de cât standardizată, creștea riscul ca un preot mai slab în știința vindecării să aplice un tratament prost. A dat totuși libertate preotului duhovnic (medicului) să nu le aplice în totalitate sau să le aplice pe unele și nu pe altele, în funcție de pacient. Dar a insistat ca preotul, pe cât posibil să se țină de acele proceduri standardizate, deoarece sunt testate și verificate în timp și chiar au ca efect vindecarea.
Este exact același motiv pentru care medicii nu au voie să recomande decât tratamente omologate, bine testate, de asemenea ei au anumite protocoale după care se ghidează, având, desigur, o oarecare libertate în a alege tratamentul adecvat, dar nu foarte mare. Clic aici către un astfel de protocol. Medicul ce nu respectă protocoalele este dat afară sau nu primește finanțare din partea Casei de Asigurări cu care are contract.
Dacă pentru medicină este permisă această standardizare prin respectarea de protocoale medicale, să avem încredere și în Biserică. Ea a introdus canoanele tocmai pentru ca noi să avem acces la cele mai bune tratamente. Canoanele Părinților sunt foarte actuale astăzi, iar cine spune că sunt învechite nu a cercetat îndeajuns și nu le-a înțeles.