Aud deseori între cunoștințele mele, oameni de aceeași vârstă sau poate mai tineri, că regulile impuse în Biserica Ortodoxă pentru credincioși sunt învechite. În plus, am auzit pe unii credincioși care merg des la biserică spunând același lucru. Preoții lor i-au învățat că cum că nu mai sunt de actualitate învățăturile sfinților. E nevoie să se schimbe canoanele ortodoxe? Fac referire în acest articol la canoanele utile preotului în Taina Spovedaniei.

Am lămurit în articolul trecut faptul că aceste canoane sunt protocoale medicale. Scopul lor este să ajute la vindecarea oamenilor. Aceste protocoale medicale sunt aplicate de Biserică de 2000 ani și au fost atent verificate în practică. Pe bolile descrise, aceste protocoale funcționează. Au fost testate în toți acești 2000 de ani de către preoți, călugări, pustnici, credincioși.

Boli noi?

Întrebarea este dacă de 2000 de ani s-au schimbat bolile sufletești de care suferă omul. Răspunsul este fără îndoială: nu. Bolile nu s-au schimbat, sunt exact aceleași. De ce sunt aceleași? Pentru că omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Deci el funcționează în mod asemănător cu Dumnezeu. Dumnezeu este neschimbător, El nu se va schimba niciodată, este exact la fel din veșnicie și va fi exact la fel întotdeauna. El este dragoste.

Bolile omului au apărut din raportarea greșită a omului la Dumnezeu. Omul, deși făcut să tindă spre Dumnezeu, a stricat din proprie inițiativă relația cu Dumnezeu. În consecință a ajuns să Îl perceapă în mod deformat pe Dumnezeu și a ajuns să se comporte disfuncțional. Nemaiavând model pe Dumnezeu (căci nu Îl percepe ca dragoste și Îl refuză) se comportă adesea haotic, fiind în stres, deci irațional.

Chiar e nevoie să se schimbe canoanele?

Dacă Dumnezeu nu s-a schimbat, și modul optim de a funcționa al omului a rămas același. De peste 2000 ani, Biserica are o vastă experiență cu bolile sufletești ale omului. Astfel că nimic nu o mai poate surprinde.

În proporție covârșitoare, bolile sunt aceleași, mediul exterior s-a schimbat, denumirile s-au schimbat și limbajul oamenilor s-a schimbat. De aceea pot să pară învechite tratamentele, pentru că ele au fost exprimate în limbajul și folosindu-se de contextul pe care îl înțelegeau oamenii acelor timpuri. Dar esența acelor tratamente este în continuare valabilă.

E nevoie să se schimbe canoanele – protocoalele medicale – aplicate până acum pentru boli cunoscute deja? Știm că aceste tratamente funcționează, iar bolile sunt aceleași. Răspunsul este – cu siguranță că nu. Este nevoie să se schimbe percepția noastră asupra acestor tratamente și să învățăm să le vedem beneficiile și să avem încredere în ele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *